Spalam castravetii bine, le taiem din capete si ii taiem in patru in asa fel incat taietura nu o facem pana la capat sa ramana castravetele impreuna. Intr-un borcan de 3 litri punem pe fundul acestuia 1 felie de paine, peste asezam mararul si cimbrul, apoi asezam castravetii crestati frumos unul langa altul si deasupra punem inca o felie de paine.
Punem 2l apa la fiert impreuna cu 3 linguri de sare. Cand apa a dat in clocot o rasturnam asa calda peste castravetii asezati in borcan pana acopera bine castravetii. Acoperim borcanul cu o farfurie mica si o punem la soare.
Se vor mura in 2-3 zile. Cand castravetii au ingalbenit si acrit, ii punem intr-un alt borcan peste care strecuram zeama din primul borcan si dam la rece. Daca dorim sa ii pastram pentru iarna, atunci punem deasupra un pic de salicil (praf conservant), inchidem borcanul ermetic cu un capac si il punem la camara.