Deseori simt nevoia să savurez ceva mai consistent, așa că mi-a venit ideea acestei placinte rustice franțuzești pe care am servit-o alături de o salată verde cu vinegreta de muștar...
Pentru început, pregătim umplutura.
Încingem ulei într-o tigaie antiaderenta, călim prazul tăiat rondele cca. 10 minute, urmează usturoiul, mai lăsăm vreo 3 minute, apoi carnea, pe care o calim 10 minute, adăugăm puțină apă, condimentele, sarea și lăsam să fiarbă acoperit încă 5 minute.
Oprim focul, iar după ce compoziția s-a mai răcit, adăugăm branza tăiată cuburi mici.
Intr-un vas încăpător, amestecăm ingredientele pentru aluat, le frământăm, lăsăm aluatul format, la dospit 40 minute sau până își dublează volumul.
Într-o tavă de tarta unsa, așezăm aluatul, în așa fel încât să atârne peste marginile formei, umplutura o amestecăm cu ouăle bătute cu smantana fermentata grasă, sare, piper, amidon, o așezăm peste aluat, adunăm marginile peste umplutura în stil rustic, le ungem cu ou bătut și le presaram cu semințe de susan și in, apoi coacem placinta în cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, cca. 45 de minute.
Poftă bună!
Acesti dovlecei sunt umpluți cu un amestec bogat de piept de pui, cascaval, mozzarella, ciuperci, bacon si ierburi...
Dovlecei umpluti - reteta practica si rapidaPrajitura Tosca este adesea servita cu o cups de frișca sau cu o lingurita de smantana pentru a completa perfect echilibrul...
Prajitura Tosca - un desert imbietorSavarinele cu frisca sunt o delicioasa imbinare intre textura pufoasa și ușor umeda a savarinei, imbibata cu deliciosul...
Savarine cu frisca - desert delicat si racoritorSupa de linte turceasca (Mercimek Çorbası) este o reteta traditionala si foarte populara in bucataria turceasca. Este o...
Supa de linte turceasca - delicioasa, sanatoasa si usor de preparatPentru ca sarbatorita se numeste Anka era musai sa dau si numele tortului tot Anka. La multi ani Anka !
Desert tort AnkaCozonacul pufos cu aluat oparit se pastreaza moale si pufos si in zilele urmatoare. Aluatul de cozonac se lucreaza foarte...
Cozonac pufos cu aluat oparit
Comentarii