Sarbatoarea Recunostintei

In aceasta zona sunt publicate articole realizate de catre membrii clubului editorial, si reprezinta si o modalitate de a sugera teme idei pentru newsletter.

Moderatori: miha1950, Nally, adi, maria MIHULESCU, Moderatori

Dati o nota acestui articol de la 1-5

5 - nota maxima
8
80%
4
1
10%
3
0
Niciun vot
2
0
Niciun vot
1
1
10%
 
Voturi totale: 10

Avatar utilizator
roxanavmv
Bucatar de elita
Mesaje: 2186
Membru din: 04/04/2006 11:54
Localitate: los angeles
Contact:

Sarbatoarea Recunostintei

Mesajde roxanavmv » 28/11/2006 11:38

In fiecare an, a patra Joi din luna Noiembrie, americanii sarbatoresc Thanksgiving (Sarbatoarea Recunostiintei). Pentru mine, este singura sarbatoare americana pe care am adoptat-o cu drag in fiecare an ( nu simt mare lucru in privinta Halloweenului, a lui 4 Iulie si inca alte sarbatori civile), poate pentru ca o simt ca pe o Duminica in care merg la biserica sa dau multumire pentru saptamana ce a trecut si apoi pentru ca se potriveste ca o manusa felului nostru de a sarbatori – te aduni cu cei dragi, familia si prietenii la o masa imbelsugata. Si desi felurile de mancare nu sunt chiar dintre cele pe care le vezi pe mesele romanilor, eu una poftesc in fiecare an la curcan si la placinta cu dovleac.

Anul acesta mai mult decat oricand am vazut foarte multe documentare si reportaje care incercau sa restabileasca adevarul despre Thanksgiving, pentru ca ce invata cei mici la scoala nu mai are legatura cu adevarul istoric prea mult. Se presupune ca prima data s-a sarbatorit in 1621 de catre englezii veniti pe coasta de est pe corabia Mayflower (numiti ulterior Pilgrims) si de catre amer-indienii bastinasi din tribul Wampanoag.
Bastinasii sarbatoreau deja de sute de ani inaintea colonizarii Sarbatoarea Recoltei, iar prima Zi a Recunostintei s-ar fi petrecut de fapt in 1578 cand colonistii englezi au dat multumire pentru ca au supravietuit calatoriei peste ocean. Se presupune ca sarbatoarea de la 1621 ar fi fost mai mult o zi a recoltei si o petrecere de bucurie pentru englezi care supravietuisera unei ierni crunte (numai 56 din 103), cand au adunat recoltele si au vazut ca ar avea destule pentru iarna ce se apropia.

Nu a fost o sarbatoare religioasa, desi exista scrisuri ale vremii in care englezii dadeau multumire Domnului pentru binecuvantarea si protectia Lui, dar istoricii considera ca nu corespunde sablonului unei zile de recunostinta pe care colonistii, in credinta lor, ar fi avut-o numai dupa o perioada de post si rugaciune. Nu erau recunoscatori si bucurosi numai pentru mancare, ci si pentru ca desi nu erau in relatii prea stranse cu bastinasi, cel putin erau intr-o perioada de pace.

De fapt, se pare ca au fost mai multi bastinasi la prima sarbatoare decat englezi, iar “meniul” din acele zile nu a fost deloc cel pe care il cunoastem noi din ultimele doua secole. Pe mesele lor ar fi fost carne de vanat (caprioare, rate si gaste salbatice), peste, scoici si languste, porumb si fructe, atat de mult incat au petrecut trei zile. Nu s-ar fi stat la mese intinse cum arata picturi din secolul al XIX-lea; prietenia si apropierea dintre englezi si bastinasi nu ar fi fost precum in tablouri, ci din cauza comunicarii limitate, ar fi fost o situatie destul de incordata; iar participantii la sarbatoarea din 1621 nu au mancat curcan copt la cuptor, placinta de dovleac ( nu aveau oua destule pentru ca cel putin jumatate din gainile lor murisera de la inceputul calatoriei, zahar pentru indulcit si cuptoarele in care sa le coaca), sos de cranberry ( pe care eu in mod gresit le numesc macese, dar nu stiu cum s-ar chema acasa, si desi am cautat nu am gasit numele lor decat in Latina Vaccinium macrocarpon – din fam. Ericaceae), yams (cartofii dulci cu miezul portocaliu inchis), “umplutura” ( stuffing – un amestec de crutoane si legume ce se poate coace separate sau in cavitatea curcanului) si celelalte minunatii care nu pot lipsi azi la Thanksgiving.

Dupa 1621, Thanksgivingul a fost sarbatorit sporadic, in diferite zone, in diferite perioade, fiind la unii mai mult un eveniment religios, sau pentru altii mai mult o zi a recoltei.

In 1863 presedintele Abraham Lincoln a declarat Thanksgivingul sarbatoare nationala, ce se va sarbatori in a patra Joi din Noiembrie, pentru ca americanii sa poata multumi Domnului pentru multele binecuvantari, in ciuda razboiului prin care trecusera.

Pe masura ce a trecut timpul si familiile s-au trezit destramate in sapte parti, Thanksgiving-ul a devenit un motiv si prilej pentru a fi impreuna.
In ziua de azi, Thanksgivingul este o sarbatoare cu adevarat laica. Americanii sarbatoresc un weekend prelungit, o masa mare cu familia si prietenii si, nu in ultimul rand …..fotbalul american si a doua zi - cele mai mari reduceri de preturi din timpul anului – inceputul sezonului de cumparaturi pentru Craciun. Precum meciul de fotbal din ziua de Thanksgiving, ziua urmatoare si goana prin magazinele care se deschid de la 5 dimineata a devenit un simbol “cultural” al acestei sarbatori si al sezonului care incepe.

Cautand pe internet informatii pentru articolul asta, am gasit cateva randuri scrise de un roman din Canada (imi pare rau atat de rau ca nu mai am linkul) care scria ca pentru noi emigrantii, sarbatoarea asta are o rezonanta pentru ca asemenea primilor pelerini, si noi suntem recunoscatori pentru sansa oferita de a o lua de la inceput si pentru cum am facut fata greutatilor. Nu e ca si cum ni s-a dat ceva pe tava aici, ci dimpotriva, esti recunoscator precum calatorul care primeste o bucata de paine si un loc sa puna capul jos.

Sotul lui imi spunea ca lui aceasta sarbatoare ii aduce in minte niste versuri “ priviti aceasta pasare/ desi e moarta zboara/ si o mai tine-n viata doar dragostea de tara”. Poate suna aiurea si cinic, dar nu am vazut prea multe familii minunate de americani care sa sarbatoreasca asa cum vezi in filme, ci dimpotriva, sarbatoarea asta este din ce in ce mai seaca de semnificatii. Si cu toate ca majoritatea nu cred in Dumnezeu si nu merg la biserici, in ziua aceasta se iau de maini in jurul mesei si dau multumire pentru tot ce e in fata lor, pentru cei din viata lor. Cui dau multumire? Asta nu stiu sigur, dar macar in ceasul acesta, simt in sufletul lor nevoia sa aprecieze cu glas tare “plinul” vietii lor.

Prietenii cu care sarbatorim de trei ani Thanksgivingul imi sunt foarte dragi. De fapt, e vorba de prietena mea cea mai buna, Liliana, si copiii ei, o familie care a fost mai mult decat incercata in viata, dar care si-a deschis usa casei si a sufletelor pentru noi de parca ne stiam de cand lumea, prieteni vechi sau chiar familie. Anii trecuti eu am fost singura cu Clara, pentru ca din pacate Gabi era acasa in Romania cand si-a pierdut mama si sora. Mi-a fost greu sa fiu vesela sau gata de sarbatoare. Dar ei ne-au fost alaturi, si mi-a fost mai usor sa simt ceea ce cred eu ca inseamna aceasta sarbatoare.

Anul acesta a fost prima data cand am fost toti trei impreuna si mi s-a umplut sufletul de bucurie, pentru ca ei sunt cei care pe langa restul familiei din tara sunt motivul meu de bucurie si de implinire. Si nici nu uit pe cei care nu mai sunt peste ocean, dar pe care i-am simtit cu mine tot timpul, ca si cum nu voiau sa-mi strice "multumirea". Si pentru ei voi fi recunoscatoare in orice clipa, pentru ca sunt ceea ce sunt, sunt mai buna (cred eu) si mai bogata doar pentru ca i-am cunoscut si mi-au atins viata.
De multe ori uitam sa dam multumire pentru ce avem, ce suntem, pe cine avem langa noi, si daca din pacate nu ne amintim singuri ca ar fi bine sa vedem mai des binefacerile din vietile noastre, atunci macar o data pe an, sa “instituim” o zi in care sa avem curajul sa le vedem si sa le numim, si sa ne bucuram cu adevarat de ele. Poate de aici si dorinta asta de a umple masa cu de toate, pentru ca toate bunurile astea sa fie ofranda si simbolul binelui nostru.

La romani, Craciunul si Pastele sunt sarbatorile cand, prin post si rugaciune, dupa ce iti ceri iertare, dai multumire si slava Domnului. Si atunci se umple casa de toti cei dragi, si miroase a pasca sau cozonac, a miel sau sarmale si carnati, si ti se umple sufletul de bucurie. Noi am adus cu noi aceste sarbatori si amintirile lor de acasa, si inseamna mult intr-o tara “departe” de Romania nu numai geografic, ci si spiritual si cultural. Si desi pastram sarbatorile noastre cu sfintenie in fiecare an, nu am putut decat sa ma bucur ca mai am inca un prilej in care sa fiu recunoscatoare si sa ma bucur de viata cu cei care imi sunt aproape.

Imi place mirosul curcanului la cuptor, placinta de mere si de dovleac facuta de Liliana exact cum o face bunica acasa; eu bucataresc feluri noi de mancare pe care nu le fac nici o alta data in timpul anului, dar care sunt atat de bune in ziua asta, cand totul este invelit in lumina calda a toamnei, in mirosuri care mie imi aduc aminte de acasa, de bunici, de vremea copilariei, de mirosul gutuilor, si vreau Clara sa aiba amintiri la fel de frumoase cand va fi ca noi.
Fişiere ataşate
12.jpg
12.jpg (50.71 KiB) Vizualizat de 19011 ori
13.jpg
13.jpg (43.1 KiB) Vizualizat de 19011 ori
11.jpg
11.jpg (71.24 KiB) Vizualizat de 19011 ori
10.jpg
10.jpg (42.18 KiB) Vizualizat de 19011 ori
9.jpg
9.jpg (42.8 KiB) Vizualizat de 19011 ori
8.jpg
8.jpg (36.93 KiB) Vizualizat de 19011 ori
7.jpg
7.jpg (74.83 KiB) Vizualizat de 19011 ori
Ultima oară modificat 28/11/2006 07:28 de către roxanavmv, modificat 1 dată în total.

Înapoi la “Articole Club Editorial”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori